Dorohoi News Logo

Șoferul tractorului implicat în accidentul de la Dimăcheni nu avea permis de conducere și era în stare de ebrietate

Accident Dimacheni- (3)

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au fost sesizați miercuri 5 octombrie, prin apel 112 cu privire la faptul că în comuna Dimăcheni s-a produs un accident de circulație soldat cu pagube materiale. 

Echipajul de poliție direcționat la fața locului a stabilit următoarea situație de fapt:
Un tânăr, de 23 de ani, din comuna Dimăcheni, în timp ce se deplasa cu un ansamblu de vehicule compus din tractor și agricol și remorcă tip cisternă, pe drumul public din comuna Dimăcheni, s-ar fi angajat în depășirea unui atelaj hipo, împrejurare în care ar fi acroșat un autoturism care se deplasa din sens opus, condus de o tânără, de 20 de ani, din aceeași localitate. 

În urma impactului au rezultat doar pagube materiale. 

Din verificările efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că tânărul, de 23 de ani, avea o alcoolemie de 0,15 mg/l în aerul expirat, nu deține permis de conducere pentru categoria de vehicul pe care îl conducea, iar remorca acestuia nu era înmatriculată sau înregistrată. 

Totodată, tractorul nu avea poliță de asigurare obligatorie, motiv pentru care i-au fost reținute certificatul de înmatriculare și plăcuțele cu numărul de înmatriculare.

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis și conducere a unui vehicul neînmatriculat.

local
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web