Cu prilejul sărbătoririi „Zilei Internaționale a Educației”, atât primăria Comunei Ibănești, cât și școala „Ștefan Cel Mare” au felicitat-o pe doamna profesor Șlincu Viorica cu ocazia împlinirii frumoasei vârste a pensionării, un om care și-a dedicat întreaga viață profesiei, elevilor ce i-a modelat și școlii ce i-a fost ca o a doua familie.
„Profesorii sunt indispensabili unui învăţământ echitabil şi de calitate. A educa este o profesie, dar și o chemare aleasă a oamenilor care reușesc să împărtășească celorlalți din cunoașterea lor, onorându-și vocația de dascăl. Profesorii noștri făuresc astăzi Ibăneștiul de mâine, pregătindu-i un viitor mai bun împreună cu părinții și ceilalți parteneri ai procesului educațional. Mă înclin cu recunoștință în fața tuturor celor care se dedică acestei meniri. Educația este cea care se constituie în vectorul principal al orientării unei societăți. Ea a asistat și ajutat omenirea în progres și dezvoltare.” a spus primarul comunei Ibănești Romică Magopeț.