Dorohoi News Logo

Proiect nou obținut de Spitalul Municipal Dorohoi - „Creșterea capacității de asistență medicală a Ambulatoriului”

Spitalul Dorohoi

În continuarea preocupărilor permanente ale conducerii spitalului privind calitatea actului medical, Spitalul Municipal Dorohoi, în parteneriat cu Primăria Dorohoi, a reuşit obţinerea finanţării prin PNRR a proiectului „Creşterea capacităţii de asistenţă medicală a Ambulatoriului din cadrul Spitalului Municipal Dorohoi”, în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă – Componenta C12 – Sănătate, Investiţia 1. Dezvoltarea infrastructurii medicale prespitaliceşti - I1.3 Unităţi de asistenţă medicală ambulatorie, apelul de proiecte MS-0013, un proiect care presupune dotarea tuturor cabinetelor din ambulatoriu cu aparatură de ultimă generaţie.

Dintre cele 55 de proiecte aprobate la nivel naţional, Dorohoiul a obţinut finanţarea proiectului cu o valoare totală de 15.790.248,75 lei, din care valoarea eligibilă este de 15.695.074,75 lei, iar valoarea neeligibilă de 95.200 lei. 

Putem spune că ambulatoriul Spitalului Municipal Dorohoi, când se vor finaliza cele 2 proiecte începute (aproximativ 2 ani), va fi unul dintre cele mai moderne din ţară, deoarece s-au efectuat lucrări de reparaţii capitale cu asigurarea condiţiilor propice pentru consultul pacientului. Fiecare cabinet va beneficia de aparatură şi instalaţii medicale de înaltă performanţă. Medicii care deservesc aceste cabinete şi-au realizat un vis profesional vechi.

Vă informăm, de asemenea, că în noul ambulatoriu vor funcţiona şi cabinete în specialităţi noi: Gastroenterologie, Oncologie şi Psihiatrie pediatrică.

Mulţumim tuturor colaboratorilor şi în special Primăriei Dorohoi pentru efortul depus în beneficiul cetăţenilor!

local
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web