Administraţia Naţională de Meteorologie a transmis o atenționare tip cod galben de ger pentru județul Botoșani.
Conform meteorologilor, în intervalul 08 – 11 februarie a.c., vremea va fi deosebit de rece, în special noaptea și dimineața când va fi ger. Temperaturile minime prognozate se vor situa, în general, între minus 25 și minus 18 grade.
În municipiile Botoșani și Dorohoi, echipajele medicale ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani în cooperare cu Serviciul Județean de Ambulanță Botoșani și Poliția Locală Botoșani vor intensifica misiunile de identificare a persoanelor fără adăpost. Acestea vor fi transportate la unitățile de primiri urgență pentru evaluare stării de sănătate. Ulterior, vor fi transportați la spațiile de cazare special amenajate.
De asemenea, pe timp de noapte, la întoarcerea din fiecare misune echipajele SMURD vor verifica zonele cunoscute ca fiind frecventate de oamenii fără adăpost.
Totodată, adresăm rugămintea de a anunța autoritățile locale cu privire la persoanele fără adăpost pe care le întâlniți sau despre care aveți cunoștință.
Aveți grijă de părinții și bunicii dumneavoastră sau de vecinii în vârstă, care au rămas singuri sau au rudele plecate departe. Vizitații cât mai des, sunați-i, mai ales dacă știți că au problem de sănătate.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.