Dorohoi News Logo

Un bărbat a ajuns la spital în urma unui incendiu care a izbucnit în locuința sa - FOTO

3

Un bărbat, în vârstă de 65 de ani, din localitatea Brehuești, a ajuns la spital cu  arsuri pe mâini, în urma unui incendiu care a izbucnit în locuința sa. 

S-a întâmplat în această după-amiază. Vecinii au fost cei care au sunat după ajutor. La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, un echipaj aparținând Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Vlădeni.

Aceștia au constatat că ardea întreaga locuință. În timp ce pompierii au intervenit pentru stingerea incendiului, echipajul medical i-au acordat proprietarului primul ajutor la fața locului. Ulterior, acesta a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Pentru stingerea incendiului s-a acționat mai bine de o oră. Pompierii au înlăturat pericolul de explozie, din interior fiind scoasă o butelie. 

Cel mai probabil, incendiul a fost generat de jarul căzut din sobă pe materiale combustibile.

local
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web