Dorohoi News Logo

Amintiri despre trecut - Dorohoiul de altădată – CONCERTUL ENESCU ÎN DOROHOIU

Amintiri_03

Recent, familia Mandachi (prof. Dorina şi prof. Ilarion) ne-au dăruit, nouă dorohoienilor, din căutările lor în „cenușa timpului”, o pagină din ziarul CURIERUL ROMAN, publicație apărută pe 18 aprilie 1900, adică acum 123 de ani. 

În cadrul campaniei de reconstituire a istoriei orașului prin fotografie, „Dorohoiul de altădată”, pentru a însoţi imaginile de la acea vreme, voi transcrie câteva rânduri dintr-un articol care a apărut în acest ziar, odată cu inaugurarea Palatului Administrativ (astăzi Muzeul de Științe ale Naturii), prin care autorul elogia pe George Enescu.

CONCERTUL ENESCU ÎN DOROHOIU

„A treia di de Paşci, dup’ameadi, Dorohoiul și-a inaugurat, noul și admirabilul seu Palat Administrativ, printr-un mare Concert, dat, în folosul școlarilor săraci, de tânărul dar deja marele artist George C. Enescu, cu amabilul concurs al d-nei Elena Calcântaur (escelentă pianistă), și sub patronajul Printului D. P. Morouzzi, energicul Prefect al Județului Dorohoiu. Mai tot ce are Dorohoiul, atât orașul, cât și județul, mai distins și mai inteligent, - nelipsind un oare-care contingent nici din vecinul Botoșani, - s’a grăbit a lua parte la această serbare a artei, unica până adi, ca atare, în analele Dorohoiului, și chiar a țării de sus, unde un fiu genial al județului, deşi încă abia trecut peste pragul adolescenței, dar deja artist de-un renume european, a ținut, timp de doua ore, subt farmecul arcușului seu magic și-a clasicei sale interpretațiuni, mulțimea imensă, ce umplea nu numai marele salon de recepțiune, dar însuși palatul întreg. (...)”

Solicităm acelor cititori, care dețin fotografii, vederi, cărți poștale, cu aspecte ale trecutului istoric al orașului, să le trimită pe adresa redacției, pentru a fi făcute publice. (Nota autorului: Prezentul text a fost pe alocuri actualizat cu noile caractere Marius Petrescu)

local
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web