Dorohoi News Logo

La un pas de tragedie din neatenție

3

Un bărbat, în vârstă de 71 de ani, a suferit un atac de panică după ce bunurile din casa unde locuia au fost cuprinse de flăcări.

S-a întâmplat în această dimineață, în localitatea Corni. Vecinii au fost cei care au observat incendiul și au sunat la 112 să ceară ajutor. Până la sosirea echipajelor de intervenție, tot ei l-au scos pe bărbat din interiorul clădirii. Acesta a fost preluat de echipajul Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani, aflat la fața locului, ulterior fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, au intervenit mai bine de o oră pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor.

Totodată, au eliminat pericolul de explozie, din interior fiind scoase două butelii. Cel mai probabil, incendiul a fost generat de focul deschis în spații închise.

local
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web