O femeie, în vârstă de 71 de ani, din localitatea Poiana, a rămas fără acoperiș deasupra capului, în urma unui incendiu. S-a întâmplat vineri, 24 februarie 2023, la prânz. Alarma a fost dată chiar de proprietară.
La fața locului au ajuns două echipaje din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi și Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă. Pompierii au constatat că ardeau, generalizat, casa, o magazie și un adăpost de animale. Intervenția a durat mai bine de două ore. Cel mai probabil, incendiul a fost generat de un scurtcircuit.
Unul din patru incendii înregistrate la Botoșani, anul trecut, au fost provocate de instalaţiile electrice subdimensionate, defecte sau improvizate. Este vorba de 107 de astfel de evenimente, produse în locuințe sau gospodării.
Izolația veche sau deteriorată, prizele, cablurile sau tablourile electrice uzate sunt cele mai frecvente defecțiuni a căror remediere amânată a dus la incendii cu pagube materiale însemnate.