Dorohoi News Logo

Mihai Țâbuleac, președintele CJ ține audiențe la Dorohoi

Mihai Tabuleac

Președintele Consiliului Județean, Mihai Țâbuleac, a început să susțină audiențe și pentru botoțănenii din afara municipiului reședintă de județ. Astfel incât , el se va afla Joi 9 iunie la Primaria Municipiului Dorohoi unde va țină audiențe începând cu ora 12:00.

Acesta a declarat că cele mai des prezentate probleme țin de Oficiul de Cadastru și Agenția de Prestații Sociale.

"Nu așteptăm să vină cetățenii aici, în Palatul Administrativ, să ne bată la ușă. Săptămânal, în medie, doua localități le rezolvam mergând în teren. Am plecat de la premiza ca cel mai bine cunoști problemele cu care se confruntă cetățenii atunci când te duci între ei și stai de vorba cu ei. Vreau ca, în felul acesta, ca reprezentant al cetățenilor, să determin instituțiile statului, chiar dacă nu sunt subordonate, să percuteze mai bine și să rezolve o serie de chestiuni punctuale sau de ordin general cu care se confruntă cetățenii din județul Botoșani", a spus președintele Consiliului Județean. (DorohoiNews.ro)

Autor: DorohoiNews.ro

local
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web