Creşterea gradului de siguranţă rutieră şi reducerea victimizării populaţiei prin accidente de circulaţie constituie obiective permanente ale structurilor de specialitate din cadrul Poliţiei Române.
Într-un astfel de context, profesionalizarea şi pregătirea continuă a poliţiştilor rutieri apare ca imperios necesară.
În acest scop, mâine, 09 iunie 2011, la nivelul I.P.J. Botoşani vor fi desfăşurate activităţi de îndrumare şi instruire a poliţiştilor cu atribuţii pe linie rutieră, urmărindu-se prelucrarea unor dispoziţii emise de IGPR – Direcţia Rutieră, precum şi modul în care poliţiştii cunosc şi respectă metodologiile şi procedurile de lucru.
Activităţile de îndrumare şi instruire se vor desfăşura cu participarea poliţiştilor Serviciului Poliţie Rutieră – I.P.J. Botoşani, dar vor viza inclusiv cunoştinţele profesionale teoretice şi practice ale poliţiştilor cu atribuţii pe linie rutieră, care îşi desfăşoară activitatea la posturile comunale de poliţie sau în structurile de ordine publică de la subunităţi.
Întâlnirea de lucru va fi condusă de dl. comisar şef de poliţie Marian Motoc, director adjunct al Direcţiei Poliţie Rutieră – IGPR.
De asemenea, la întâlnire vor lua parte şi reprezentanţi ai Direcţiei Generale Anticorupţie, care vor prezenta şi dezbate problematica specifică, în scopul creşterii gradului de informare a poliţiştilor şi prevenirii implicării acestora în fapte de corupţie.
Pe această cale, invităm jurnaliştii acreditaţi pe lângă I.P.J. Botoşani să participe mâine, 09 iunie 2011, începând cu ora 09.40, la o conferinţă de presă ce va avea loc la sediul Inspectoratului, în cadrul căreia vor fi dezbătute informaţiile de interes public, cu referire la activităţile menţionate.
La conferinţa de presă vor participa inclusiv reprezentanţii structurilor centrale, respectiv Direcţia Rutieră – IGPR şi Direcţia Generală Anticorupţie. (DorohoiNews.ro)