Dorohoi News Logo

Accident! O mașină scăpată de sub control s-a răsturnat pe strada Horia din Dorohoi - FOTO

Accident Dorohoi_08

Un accident de circulație a avut loc joi, 23 martie 2023, în jurul orei 18:35, pe strada Horia din municipiul Dorohoi.

Din primele informații, se pare că șoferul unui autoturism Dacia Logan se deplasa pe strada Horia din municipiul Dorohoi. La un moment dat, șoferului i s-a făcut rău și nu a mai putut controla mașina, care s-a izbit puternic într-un alt autoturism Dacia Logan care se afla parcat. În impact, autoturismul scăpat de sub control s-a răsturnat și a izbit gardul și poarta unei locuințe. În urma impactului nu au rezultat victime.

La fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție, un echipaj de pompieri și o ambulanță SMURD care a preluat șoferul și i-a acordat îngrijiri medicate la fața locului. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cauzelor exacte ale producerii accidentului și aplicarea măsurilor procedurale.

Autor: DorohoiNews.ro

local
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web