Pentru a evita acest lucru Serviciul Voluntar din cadrul Primariei municipiului Dorohoi solicita cetatenilor municipiului să respecte urmatoarele reguli:
Arderea miriştilor provoacă multe efecte negative solului, determina poluarea aerului prin fumul rezultat iar odată cu arderea resturilor vegetale, se distruge şi microfauna folositoare de la suprafaţa solului. Din păcate aceasta este cea mai întâlnită practică în activităţile de igienizare a terenurilor.
Nerespectarea măsurilor specifice la efectuarea arderilor de mirişti, vegetaţie uscată şi resturi vegetale are consecinţe grave asupra comunităţii prin pierderi de vieţi omeneşti, producerea de pagube materiale şi afectarea mediului înconjurător.
O cauza principala a unor incendii majore o reprezinta jocul copiilor cu focul în conditii si în locuri în care se pot produce astfel de evenimente, pentru aceasta luarea de masuri de catre persoanele care raspund, potrivit legii, de cresterea, educarea si îngrijirea copiilor este obligatorie.
Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 1000 lei la 2500 lei, conform H.G.R. nr. 537/2007 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor, următoarele fapte:
- arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu foc şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi;
- amenajarea locurilor pentru utilizarea focului deschis în condiţii şi la distanţe care favorizează propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii şi alte vecinătăţi.
In conformitate cu art. 96 din OUG nr.195/2005 privind protectia mediului „constituie contraventie si se sanctioneaza cu amendă de la 3000 lei la 6000 lei pentru persoanele fizice si de la 25000 lei la 50000 lei, pentru persoanele juridice incalcarea obligatiei proprietarilor si detinatorilor de terenuri de a arde miristile, stuful, tufarisurile sau vegetatia ierboasa fara acceptul autoritatilor competente, pentru protectia mediului si fara informarea in prealabil a serviciilor publice comunitare pentru situatii de urgenta.
PROTEJATI-VA VIATA SI BUNURILE !