Casele a cinci familii din localitățile Chițoveni, Dorohoi, Ștefănești și Havârna au fost în pericol, în această dimineață, din cauza unor incendii care au izbucnit în jurul coșurilor de fum.
Pompierii militari din Ștefănești, Dorohoi și Flămânzi, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Havârna au intervenit prompt și au stins flăcările înainte de a se înregistra pagube materiale însemnate.
Cel mai probabil, cele cinci evenimente s-au produs din cauza coșurilor de fum necurățate de funingine sau neprotejate față de materialele combustibile.
Pentru evitarea unor incidente similare, ISU Botoșani recomandă respectarea următoarelor reguli:
- verificaţi coşurile de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile ale planșeului sau acoperișului (grunzi, astereală etc.);
- curățați periodic coșurile de fum pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare;
- tencuiți şi văruiți partea din pod a coşului de fum, în scopul sesizării imediate a fisurilor (căldura sau scânteile care ies prin fisurile unui coş de fum deteriorat constituie surse de aprindere, dacă în zona lor există elemente de construcţie sau structuri din lemn: grinzi, bârne, suport acoperiş etc.);
- îngrășați zidăria coşului la trecerea prin planşee, lăsând un spaţiu între această zidărie şi elementele combustibile ale planşeului;
- păstrați distanţa dintre faţa exterioară a coşurilor şi elementele combustibile ale acoperişului.