Un incident, mai puțin obișnuit, s-a produs, în urmă cu puțin timp, pe un drum național din județul Botoșani. Una dintre remorcile unui camion care se deplasa pe DN 29 C, a fost răsturnată de vântul puternic.
Puțin a lipsit ca tot ansamblul vehiculului să fie pus la pământ. Chiar și așa, circulația pe acest drum a fost blocată, motiv pentru care șoferul a sunat după ajutor la 112.
Un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu autospeciala de descarcerare grea, a ajuns la fața locului, în cel mai scurt timp. Pompierii au intervenit cu accesoriile din dotare și au repus remorca pe roți. În aceste condiții, șoferul și-a putut continua cursa spre destinație, iar pe drum s-a reluat circulația.