424 de persoane din 207 autovehicule rămase înzăpezite pe drumurile naționale și județene au fost salvate de pompierii militari și voluntari, de la primele manifesări ale Codului Portocaliu de ninsori abundente și viscol, până în această dimineață, la ora 05:00.
72 de persoane au fost adăpostite temporar la Primăria Mihălășeni, Primăria Unțeni, Căminul Cultural Ungureni, Centrul de Zi Ștefănești, Primăria Călărași, la domiciliul șefului SVSU Călărași, Primăria Vlădeni, Primăria Trușești, Primăria Dersca, Primăria Tudora și la Districtul SDN Manoleasa.
Până în acest moment, la Dispeceratul ISU – SAJ Botoșani s-au înregistrat 751 de apeluri de urgență de la cetățeni care solicitau sprijin pentru că au rămas înzăpeziți cu autovehiculele pe diferite tronsoane de drumuri județene și naționale. Multe dintre acestea anunțau aceeași situație. Majoritatea cazurilor au fost direcționate către drumari și serviciile voluntare pentru situații de urgență.
Totodată, pompierii au intervenit pentru degajarea a 30 de arbori care au cedat din cauza greutății zăpezii și au căzut peste autoturisme, dar și pe partea carosabilă, pe raza municipiului Botoșani.
Echipaje ale ISU Botoșani au efectuat 11 misiuni de monitorizare în teren pe DN 29A Dorohoi – Darabani, DJ 293 G. Enescu – Dorohoi, DN 29A Dorohoi – Darabani, DN 29 Botoșani – Săveni, DN 29D Botoșani – Trușești - Ștefănești și DN 29 Botoșani - Suceava.
Șapte persoane din localitățile Adășeni, Liveni, Drăgușei, Săveni, Gulioaia și Ungureni, care aveau nevoie de dializă, au ajuns la centrul de specialitate cu ajutorul pompierilor.
În ultimele ore, eforturile pompierilor, a militarilor din cadrul UM 011 89, polițiștilor de frontieră și drumarilor s-au concentrat pe misiunile de salvarea persoanelor care au rămas cu autovehiculele înzăpezite pe drumul care leagă Botoșaniul de Suceava. 71 de persoane au fost deja transportate de către pompieri și polițiști de frontieră, în municipiul Botoșani. Misiunea continua și la această oră.
Personalul medical din dispeceratul I.S.U. – S.A.J. a asistat, prin apel video, nașterea unei fetițe de aproximativ 2,8 kg. Mama, o femeie de 41 de ani, din Crasnaleuca, aflată la a patra naștere, a cerut ajutor prin apel 112. Din cauza condițiilor meteo nefavorabile, ambulanța SAJ nu a putut să ajungă la caz. Prin intermediul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență al comunei Coțușca s-a luat legătura cu două femei, care au mai asistat la nașteri. Una dintre ele a urmat toate indicațiile date de către personalul medical din dispecerat și a ajutat-o pe mamă să născă. Mama și nou-născutul sunt în stare bună. Asistentul medical din comuna alăturată care s-a oferit să o monitorizeze mama și copilul, până la sosirea unui echipaj SAJ, nu a reușit să ajungă la caz, deoarece a rămas înzăpezită.
În continuare, toate structurile Ministerului Afacerilor Interne și ale Ministerului Apărării Naționale, autoritățile locale, precum și celelalte instituții cu rol în gestionarea situațiilor de urgență generate de fenomenele meteo extreme lucrează, în sistem integrat, pentru a asigura un răspuns operativ la solicitările cetățenilor.
Vă reamintim că, până la ora 10.00, mai bine de jumătate din județul Botoșani se află sub Cod Roșu de viscol și ninsori abundente. În acest context, a fost închisă circulația pentru toate categoriile de autovehicule, de aseară, începând cu ora 21.30, în județul Botoșani, ca măsură de siguranță pentru protejarea vieții cetățenilor, care ar putea rămâne blocați pe drum în propriile autovehicule.
Măsura se aplică și mijloacelor de transport persoane, astfel că plecarea din autogări a autovehiculelor este interzisă pe perioada restricțiilor instituite.
La misiunile derulate pe drumul Botoșani - Suceava a intervenit și echipajul ISU Suceava, cu o șenilată și o autospecială de transport personal și victime multiple, trimis în sprijin.