Dorohoi News Logo

Misiunile pentru salvarea persoanelor înzăpezite pe drumurile naționale și județene, continuă - FOTO

vremea 01

Pe drumul care leagă Botoșaniul de Suceava, forțele au fost suplimentate. Astfel, pompieri, polițiști de frontieră, jandarmi, polițiști, militari din cadrul UM 01189, voluntari din cadrul proiectului național „Voluntar din Pasiune” și drumari intervin, în aceste momente, pentru scoaterea persoanelor din autoturismele rămase înzăpezite. Aceștia acționează cu mai multe mijloace auto din dotare pentru a-i transporta în municipiul Botoșani. La misiuni participă și echipajele venite în sprijin de la ISU Suceava, cu o șenilată și o autospecială transport personal și victime multiple. În zonă a ajuns și prefectul județului Botoșani, Sorin Cornilă.

În continuare, în dispeceratul integrat ISU – SAJ Botoșani sună foarte mulți  cetățeni care doresc să fie ajutați să iasă din zăpadă.

Până în acest moment, s-au înregistrat, în total, peste 900 de apeluri de urgență. Multe dintre acestea anunțau aceeași situație. O parte dintre cazuri au fost direcționate către drumari și serviciile voluntare pentru situații de urgență. 

Totodată, pompierii au intervenit pentru degajarea a 60 de arbori care au cedat din cauza greutății zăpezii și au căzut peste autoturisme, dar și pe partea carosabilă, pe raza municipiului Botoșani.

Echipaje ale ISU Botoșani au efectuat 13 misiuni de monitorizare în teren pe DN 29A Dorohoi – Darabani, DJ 293 G. Enescu – Dorohoi, DN 29A Dorohoi – Darabani, DN 29 Botoșani – Săveni, DN 29D Botoșani – Trușești - Ștefănești și DN 29 Botoșani - Suceava.

72 de persoane sunt în continuare adăpostite temporar la Primăria Mihălășeni, Primăria Unțeni, Căminul Cultural Ungureni, Centrul de Zi Ștefănești, Primăria Călărași, la domiciliul șefului SVSU Călărași, Primăria Vlădeni, Primăria Trușești, Primăria Dersca, Primăria Tudora și la Districtul SDN Manoleasa.

Potrivit informațiilor oferite de furnizorul de energie electrică sunt afectate partial sau total 15 localități, respective: Dracșani, Dorohoi, Zăicești, Coșuleni, Bălușeni, Rediu, Ripiceni, Prăjeni, Prisecani, Câmpeni, Flămânzi, Zlătunoaia, Todireni, Răuseni și Albești, fiind vorba, în total, de peste 20.000 de abonați.

Peste 100 de polițiști, împreună cu jandarmi și polițiști de frontieră, asigură permanența în cadrul filtrelor rutiere instituite la ieșirile din localități. 

Scopul acestora este de a nu permite accesul autovehiculelor pe drumurile închise circulației publice pentru a preveni evenimentele nedorite. 

În cursul zilei de ieri, 5 aprilie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani, în timp ce monitorizau traficul pe DN 29 D, la intrarea în localitatea  Victoria, înspre Silișcani, tronson care era închis circulației publice, întrucât se intervenea cu utilaje pentru deszăpezire, au oprit un autoturism condus de un bărbat, de 42 de ani, care a ieșit din coloana de mașini ce așteptau reluarea circulației și a încercat să-și continue deplasarea, forțând filtrul rutier. 

Bărbatul a fost recalcitrant cu polițistul și emana halenă alcoolică, motiv pentru care a fost încătușat și condus la sediul poliției pentru continuarea cercetărilor.

Ulterior, a refuzat testarea cu aparatul etilotest și prelevarea de mostre biologice de sânge, motiv pentru care a fost deschis dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de refuz de prelevare de mostre biologice de sânge.

Din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, circulația prin PTF Costești-Stânca, PTF - Lipcani- Rădăuți Prut, PTF Sculeni-Sculeni şi PTF Racovăţ - Diakivtsi este momentan restricționată.

Polițiști de frontieră, jandarmi și polițiști asigură permanența în cadrul filtrelor rutiere instituite la ieșirile din localități. Scopul acestora este de a nu permite accesul autovehiculelor pe drumurile închise circulației publice pentru a preveni evenimentele nedorite.

Decizia a fost luată pentru protejarea vieții cetățenilor, care ar putea rămâne blocați pe drum, în propriile autovehicule şi este valabilă până când condițiile meteo vor permite ridicarea restricțiilor.

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani au fost suplimentate în vederea executării misiunilor specifice de înlăturare a efectelor ninsorii abundente și pentru siguranța cetățenilor.

Jandarmii acționează în filtrele rutiere, împreună cu polițiștii botoșăneni, precum și în cadrul acțiunilor de îndepărtare a zăpezii de la secțiile Spitalului Mavromati și pe unele căi de acces din municipiul Dorohoi.

De asemenea, împreună cu reprezentanți ai altor instituții cu atribuții în acest domeniu, acționează în zonele Baisa și Săveni pentru salvarea persoanelor, repunerea în trafic a autovehiculelor blocate și distribuirea de ceai cald.

În funcție de evoluția stării vremii și de necesitățile operative, vor fi alocate resursele necesare pentru soluționarea problemelor apărute, până la finalizarea cu succes a acestora.

În continuare, toate structurile Ministerului Afacerilor Interne și ale Ministerului Apărării Naționale, autoritățile locale, precum și celelalte instituții cu rol în gestionarea situațiilor de urgență generate de fenomenele meteo extreme lucrează, în sistem integrat, pentru a asigura un răspuns operativ la solicitările cetățenilor.

Vă reamintim că, până la ora 22.00, județul Botoșani se află sub Cod Portocaliu de viscol și ninsori abundente. În acest context, a fost închisă circulația pentru toate categoriile de autovehicule, de aseară, începând cu ora 21.30, în județul Botoșani, ca măsură de siguranță pentru protejarea vieții cetățenilor, care ar putea rămâne blocați pe drum în propriile autovehicule. 

Măsura se aplică și mijloacelor de transport persoane, astfel că plecarea din autogări a autovehiculelor este interzisă pe perioada restricțiilor instituite.

local
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web