Dorohoi News Logo

Muzeul de Științele Naturii Dorohoi: Vino în „Laboratorul curiozității” să descoperim știința interactiv și distractiv!

1

Muzeul de Științele Naturii Dorohoi și Eventerate invită, în perioada 2-12 mai 2023, în „Laboratorul curiozității”. Evenimentul este adresat copiilor cu vârste între 5 și 14 ani și își propune să le ofere acestora o experiență educațională nonformală care să le deschidă simțurile pentru știință. 

În perioada 2-12 mai, din oră în oră, în intervalul 9:00-17:00, vă invităm la Muzeul de Științele Naturii Dorohoi să descoperim știința interactiv și distractiv prin intermediul expoziției de știință interactivă „Laboratorul curiozității”. În zona de biologie vom descoperi cum funcționează organele de simț, ce curiozități ascunde corpul uman, vom analiza pe baza unei instalații interactive cum funcționează creierul. Tot aici vom vedea prin ochii oamenilor care au defecte de vedere, ne vom testa simțurile, vom descoperi printr-un microscop părți din lumea vie precum sângele de broască sau piciorul de muscă.

Turul ghidat în „Laboratorul curiozității” va continua cu o serie de experimente de fizică, mecanică, optică și acustică. Aici vom face curcubeie, vom îmbina puzzle-uri cu oglinzi sau vom îndoi creioane în apă. Tot în zona de fizică vedem invizibilul cu efectul Schlieren, sunetul cu experimente de cimatică, dar și matematica prin Figurile lui Lissajous. De asemenea, vom afla cum zboară avioanele cu principiul Bernoulli, vom desena cu un pendul gravitațional și vom aprinde becuri cu o bobină Tesla. La final îi provocăm pe copii să își testeze logica, perspicacitatea, dar și capacitatea de soluționare a problemelor prin asamblarea de mecanisme cu roți dințate și puzzle-uri logice.

Experiența „Laborator” este o experiență interdisciplinară special concepută pentru a stârni curiozitatea copiilor pentru domeniile științei.În „Laboratorul curiozității” ne deschidem simțurile pentru a explora știința, facem corelații, răspundem la întrebări și ne bucurăm de curiozitate, a noastră și a copiilor. Expozițiile „Laborator” au fost organizate în peste 10 orașe, în cele mai importante muzee din țară și au implicat peste 50.000 de copii, alături de cadre didactice și de profesori. 

Un  tur ghidat în „Laboratorul curiozității” durează aproximativ 50 de minute, iar tururile se desfășoară din oră în oră în intervalul 9:00-17:00. Prețul unui bilet este de 13 lei de persoană. 

Pentru rezervări puteți suna la 0766704668 (Camelia Cojan), puteți trimite mesaje folosind WhatsApp,  sau puteți trimite e-mail la [email protected], iar pentru mai multe informații despre desfășurarea expoziției puteți vizita pagina de Facebookhttps://www.facebook.com/Laborator.ro/

local
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web