Dorohoi News Logo

Casă aprinsă de un scurtcircuit, la Prăjeni - FOTO

1

Casa unei familii din localitatea Prăjeni a luat foc, noaptea trecută, cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit. Proprietarii, oameni trecuți de 60 de ani, dar și fiul acestora, au fost treziți din somn de zgomotul produs de explozia unui compresor de frigider. Au ieșit din casă și au cerut ajutor de la pompieri.

La caz s-au deplasat două echipaje din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi și Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, precum și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Prăjeni.

Pompierii au constatat faptul că întreaga locuință era cuprinsă de flăcări, arderea fiind întreținută de cantitatea mare de materiale combustibile din interior.

Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor au acționat mai bine de două ore. Au fost scoase din interior trei butelii.

Pentru înlăturarea pericolului de incendiu ce poate apărea pe timpul exploatării instalației electrice, trebuie adoptate următoarele măsuri:

✔verificați periodic instalaţia electrică, cu ajutorul personalului autorizat;
✔nu folosiţi instalaţii electrice improvizate. Fie că este vorba de reparaţia unui aparat electrocasnic, de prelungirea traseului unui cablu sau de repararea unei siguranţe, improvizaţiile pot conduce la un incendiu. Orice eroare de prindere sau de izolaţie poate crea un scurtcircuit sau o descărcare de curent;
✔nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite. În cazul în care observaţi că priza se mişcă sau că în jurul întrerupătorului există orificii libere, cereţi ajutorul unui specialist pentru schimbarea prizei/întrerupătorului şi pentru izolarea zonei respective;
✔nu utilizaţi aparate electrice care au conductorii de alimentare uzaţi, deterioraţi sau care nu mai au ştecher. Firele introduse direct în priză, pe lângă pericolul electrocutării, nu asigură un contact bun şi provoacă încălzirea excesivă a conductorilor electrici;
✔nu alimentaţi mai mulţi consumatori electrici din acelaşi prelungitor, concomitent;
✔nu lăsaţi aparatele electrice sub tensiune când nu le folosiţi deoarece acestea pot fi oricând surse generatoare de incendiu.

local
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web