Dorohoi News Logo

Ia atitudine! Spune STOP violenței!

1

Campanie de prevenire a portului și folosirii de obiecte periculoase în unitățile de învățământ preuniversitar, demarată de polițiștii Biroului Siguranța Școlară, cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Botoșani.

Campania se va desfășura până la finele anului școlar și are drept scop creșterea gradului de conștientizare a riscurilor, vulnerabilităților și consecințelor în ceea ce privește portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase în incinta unităților de învățământ.

Polițiștii, împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Botoșani, vor desfășura activități de informare a elevilor, pentru conștientizarea consecințelor (fizice, psihologice, juridice etc.) ale acestei infracțiuni.

Campania urmărește totodată dezvoltarea parteneriatului cu cadrele didactice, reprezentanții părinților, reprezentanții elevilor și informarea deopotrivă a acestora cu privire la importanța, mecanismul și consecințele sesizării / semnalării faptelor de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase în incinta unităților de învățământ.

În contextul arătat, astăzi – 9 mai, peste 100 de elevi ai Liceului Tehnologic „Nicolae Bălcescu” Flămânzi au primit informații cu privire la răspunderea penală circumscrisă comiterii infracțiunii de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, implicațiile unui comportament violent, instrumentele și tehnicile non-violente de soluționare a unui conflict, reacțiile adecvate în situația confruntării cu manifestări agresive ale altor persoane, ș.a..

În mod deosebit, toate activitățile au drept scop încurajarea dialogului, în vederea identificării problemelor cu care se confruntă elevii în mediul școlar.
Polițiștii din cadrul Biroului Siguranța Școlară vor continua activitățile în cadrul campaniei, până la terminarea anului școlar.

local
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web