Dorohoi News Logo

IA ATITUDINE! SPUNE STOP VIOLENȚEI! Activitate desfășurată în municipiul Dorohoi și orașul Darabani

WhatsApp Image 2023-05-23 at 09.25.13

Polițiștii Biroului Siguranța Școlară, cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Botoșani continuă Campania de prevenire a portului și folosirii de obiecte periculoase în unitățile de învățământ preuniversitar.

Campania are drept scop creșterea gradului de conștientizare a riscurilor, vulnerabilităților și consecințelor în ceea ce privește portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase în incinta unităților de învățământ.

În săptămâna 15 – 19 mai, atât polițiștii structurii de siguranță școlară, cât și cei din structurile de ordine publică sau de prevenire a criminalității au fost prezenți în 85 de unități de învățământ din județ, desfășurând activități de informare cu peste 4.000 de  elevi. 

Activitățile au fost desfășurate în municipiul Dorohoi și orașul Darabani, scopul acestora fiind conștientizarea consecințelor acestei infracțiuni.

Întrucât campania urmărește inclusiv dezvoltarea parteneriatului cu reprezentanții părinților,  în perioada amintită, polițiștii de siguranță școlară au desfășurat astfel de sesiuni de informare în două unități de învățământ; discuțiile cu părinții prezenți au făcut referire la importanța cunoașterii activității copiilor din mediul online (având în vedere faptul că pot achiziționa și ulterir purta asupra lor obiecte din categoria celor periculoase) precum și a anturajului acestora.

Polițiștii din cadrul Biroului Siguranța Școlară vor continua activitățile în cadrul campaniei, până la terminarea anului școlar.

local
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web