În perioada 22-26 mai 2023, poliţiştii botoşăneni derulează Săptămâna prevenirii criminalităţii, acţiune ce vizează sensibilizarea cetăţenilor în legătură cu importanţa prevenirii criminalităţii, necesitatea adoptării unor măsuri de autoprotecţie şi consecinţele asociate comiterii de infracţiuni.
Astăzi, 26 mai a.c., poliţiştii din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, împreună cu cei din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au desfăşurat activităţi de informare privind drepturile victimelor violenţei în familie, accentul punându-se în special pe promovarea prevederilor Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie.
Activitatea de informare a populaţiei s-a derulat în zona Parcului Mihai Eminescu, a Pietonalului Unirii și a altor zone din municipiu. Discuţiile poliţiştilor cu cetăţenii au vizat transmiterea unor sfaturi utile în situaţia în care, aceştia din urmă, sunt implicaţi în situaţii conflictuale, totodată fiind transmise și informații referitoare la modificările legislative apărute în situațiile de violență în familie.
Astfel, cetăţenii au primit materiale tipărite în cadrul parteneriatului inițiat de I.P.J Botoșani cu Autoritatea Teritorială de Ordine Publică , material informativ care precizează condiţiile în care se poate solicita un ordin de protecţie, serviciile de care poate beneficia o victimă şi recomandări pentru persoanele care sunt supuse abuzurilor intrafamiliale.
Activități similare au fost derulate și la nivelul orașelor Săveni și Bucecea.