În cadrul activităților dedicate celebrării Zilei Internaționale a Copilului, micii dorohoieni s-au putut bucura miercuri, 31 mai 2023, de prezența Servicului Județean de Ambulanță Botoșani, Inspectoratului Județean de Jandarmi și Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani, care le-au împărtășit cunoștințe și tehnici esențiale.
Copiii au învățat cum să acorde primul ajutor, manevre de resurcitare, cum să prevină și cum să reactioneze în situații de urgență. De asemenea, acestia s-au arătat dornici să descopere o mică parte din viața salvatorilor, luând contact cu echipamentele și autospecialele puse la dispoziție.
Unul dintre cele mai aștepate momente a fost demonstrația câinilor, care i-au fascinat și le-au adus zâmbete pe chip celor mici. (Laura A.)