Data de 1 iunie 2023 a fost marcată la Dorohoi, unde a avut loc un spectacol diversificat ce a adus în prim-plan talentele de excepție ale copiilor dorohoieni.
Spectacolul a debutat cu un grup de copii de la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” Dorohoi, coordonați de prof. Elena Chirianu, care au prezentat dansuri tradiționale rrome. A urmat grupul Doro Folk, sub îndrumarea doamnei Ana Camelia Mihăilă Andrieș, care a transmis emoție în rândul publicului, iar grupul „Simbol" de la Seminarul Teologic „Sf Ioan Iacob” Dorohoi, coordonat de prof. Răzvan Gabriel Sarafim, au interpretat cântece din folclorul românesc.
Spectacolul a continuat cu prestația a trei coruri de elevi: Corul Școlii Gimnziale „Cornestone", Corul Adagio și Corul de fete al Liceului „Regina Maria”, coordonați de prof. Gheorghina Gușulei.
Apariția pe scenă a formației „Rock Break”, coordonată de prof. Liviu Ciulei, a adus o notă de entuziasm oamenilor, aceasta fiind urmată de copii pasionați de chiatară, coordonați de prof. Liviu Ciulei, care și-au demonstrat ambiția și au încâmtat publicul.
În final, coordonată de prof. Sergiu Dascălu, fanfara de tineri din Vorona a cultivat și valorificat folclorul muzical autentic de pe Valea Siretului.
Evenimentul a evidențiat diversitatea culturală și a oferit o oportunitate unică pentru copiii talentați să-și împărtășească abilitățile artistice. (Tatiana M.)