Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor, în timp ce se deplasau pe raza localității Zăicești, luni, 12 iunie 2023, în jurul orei 11:00, au observat 3 căței abandonați, în zona unei ghene de gunoi.
Aceștia erau dezorientați, murdari și uzi, adăpostiți sub mai multe obiecte aruncate lângă ghenă. Polițiștii au luat cățeii, i-au hrănit și i-au dus la un cabinet veterinar, unde le-au fost acordate îngrijiri medicale. Ulterior, aceștia au fost preluați de reprezentanții Asociației ”We care about strays” și sunt în așteptarea unor stăpâni responsabili, iar polițiștii efectuează verificări pentru identificarea celor care i-au abandonat.
Stăpânii animalelor au obligația de a steriliza și microcipa câinii din rasa comună și metișii, precum și obligația de a le asigura acestora un adăpost corespunzător, hrană și apă suficente, îngrijire, atenție și asistență medicală.
Nerespectarea acestor obligații constituie contravenții și se pedepsesc cu amendă de la 3.000 la 12.000 de lei. În ultima lună, în cadrul controalelor efectuate de polițiști, la nivelul județului Botoșani, au fost aplicate 98 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 100.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor legale privind protecția animalelor.