Bărbatul dispărut în Lacul de acumulare Stânca-Costeşti a fost găsit la aproximativ 40 de metri de mal, la o adâncime de peste șapte metri, de către scafandri. Din nefericire, acesta nu a răspuns manevrelor de resuscitare. Medicii au declarat decesul.
Vă reamintim faptul că joi, la prânz, pompierii au fost solicitați să intervină pentru căutarea unui bărbat, în vârstă de 40 ani, care a intrat în apele Lacului de acumulare Stânca-Costești și nu a mai ieșit la suprafață.
Din primele informații, acesta era cu un prieten, care a încercat să îl salveze. Nu a reușit și a sunat la 112 după ajutor.