Dorohoi News Logo

Acțiune a polițiștilor botoșăneni pentru verificarea transportatorilor de marfă și persoane și pentru combaterea pirateriei auto

2

Marți 4 iulie, în intervalul orar 06:00-10:00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au organizat o acțiune pentru verificarea transportatorilor de marfă și persoane, precum și pentru prevenirea și combaterea pirateriei auto și infracțiunilor în domeniul silvic. 

În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate 56 de persoane și controlate 48 de autovehicule, dintre care 15 autovehicule de transport persoane și 12 de transport marfă. 

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 13 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 6.000 de lei. 

Exemplu:
La data de 4 iulie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani - Biroul Rutier au oprit pentru control, pe strada Sucevei, o autoutilitară condusă de un tânăr, de 23 de ani, din județul Suceava, care transporta material lemnos. 

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu deținea documente de proveniență sau de transport pentru cantitate de aproximativ 4 metri cubi de material lemnos pe care o transporta. 

Conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 2.000 de lei, iar cantitatea de material lemnos a fost supusă confiscării.

local
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web