La data de 9 iulie 2023, polițiștii din cadrul Compartimentului de Prevenire și Analiză a Criminalității, împreună cu cei ai Biroului Siguranță Școlară, Biroului Rutier, Biroului Proximitate și Agenției Naționale Antidrog au organizat o acțiune informativ-preventivă pentru prevenirea victimizării cetățenilor prin consum de droguri.
Activitățile s-au desfășurat în zonele aglomerate din municipiul Botoșani, cetățenii fiind informați cu privire la riscurile la care se expun în momentul în care consumă droguri, precum și cum pot solicita ajutor dacă se confruntă cu astfel de situații sau cunosc persoane care au nevoie de sprijin.
Au fost distribuite materiale preventive conținând informații utile cu privire la prevenirea consumului de drogori și efectele negative ale acestuia.