Polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității alături de cei ai Biroului Rutier i-au vizitat pe copiii din cadrul Școlii de Vară, organizată la Biserica Sf. Ioan, din municipiul Botoșani. Prin intermediul activitățlor educative, copiii prezenți au fost informați cu privire la potențialele pericole existente pe perioada vacanței de vară și la soluțiile pentru gestionarea acestora.
Polițiștii de prevenire au adus în discuție o temă de actualitate, cea a siguranței în mediul online, având în vedere că e vacanță și tentația de a petrece mai mult timp pe calculator, pe jocuri sau pe rețelele de socializare este mai mare.
De asemenea, copiii au primit vizita polițiștilor rutieri care le-au prezentat principalele reguli de comportament în trafic. Cei mici au avut acces în interiorul unei mașini de intervenție, simțindu-se pentru câteva clipe și ei mici polițiști.