Dorohoi News Logo

Copil de trei ani pierdut pe stradă găsit de polițisti

1

Dacă ești în vacanță sau la locul de joacă, împreună cu copilul, iar acesta a plecat de lângă tine, iată ce ar trebui să știe cel mic:

*Să îți cunoască numele complet;
*Să rămână pe loc, să nu plece în căutarea ta, pentru că astfel ați putea alerga unul după altul;
*Să se uite în jurul său și să caute persoana potrivită pentru a cere ajutor. În primul rand să caute cu privirea un polițist/ jandarm, iar dacă acest lucru nu este posibil, să între în cel mai apropiat magazin sau restaurant.
*Să nu primească nimic de la persoane necunoscute și, sub nicio formă, să nu plece cu persoane străine.
*Ar fi minunat dacă ar cunoaște numărul de telefon mobil al unui dintre părinți, sau dacă ar avea numărul notat fie pe o brățară, tricou, pe încălțăminte.

Puteți să luați exemplul Arianei, o fetiță de 3 ani, din municipiul Botoșani, care în timp ce se afla la un loc de joacă, s-a pierdut de mama sa și a ajuns pe Pietonalului Unirii.

Deși dezorientată și speriată, a cerut ajutorul unei persoane, care, întâmplător era colegul nostru, polițist la Biroul Rutier. Acesta se afla în timpul liber și a liniștit-o pe fetiță, spunându-i ca o va ajuta să ajungă cât mai repede la mama sa. Astfel, cu ajutorul colegilor aflați în serviciu au reușit să o găsească pe mama fetiței, care, l-a rândul său o căuta. 

Nu uita, din momentul în care copilul a început să facă primii păși singur, nu e prea devreme să începi să iei măsurile menționate mai sus.

local
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web