Dorohoi News Logo

Sute de elevi instruiți de pompierii botoșăneni să salveze vieți

Pompieri_01

Pompierii botoșăneni au continuat acțiunile de informare și educare preventivă cu copiii prezenți la școlile de vară, organizate de preoți.

Numai în această săptămână, peste 200 de copii înscriși la școlile de vară de la parohiile „Pogorârea Sfântului Duh” Baranca, comuna Hudești  și „Sfântul Mare Mucenic Varvara” Dragalina, comuna Hlipiceni, au fost angrenați în astfel de activități, care au implicat și exerciții practice.

Salvatorii le-au vorbit, pe înțelesul lor, ce trebuie să facă să nu ajungă în situații limită, dar și cum să se comporte dacă sunt implicați sau martori ai unor evenimente nedorite fie că e vorba de incendii, inundații, cutremur sau descoperirea munițiilor rămase neexplodate.

Simona Jitaru și Constantin Posteucă, voluntari în cadrul programului național "Salvator din Pasiune", i-au învățat cum să execute corect manevrele de acordare a primului ajutor, ce trebuie să facă dacă observă o persoană care se îneacă cu alimente și cum trebuie să asigure victima corect în poziția lateral de siguranță.

Copiii au aflat și în ce situații pompierii intervin cu autospeciala de stingere cu apă și spumă, dar și cum se folosește fiecare accesoriu.

Pe rând, au probat echipamentele de protecție folosite de salvatori pe timpul misiunilor și au testat presiunea furtunelor ca și cum ar fi stins un incendiu imaginar.

Viteza, forța și rezistența le-au fost testate prin parcurgerea, contracronometru, a unui traseu aplicativ, asemănător celui din concursul "Cel mai puternic pompier". Indiferent de timpul realizat, toți participanții au fost câștigători.

Activitățile de informare și educare preventivă s-au desfășurat în baza protocolului de colaborare încheiat între Arhiepiscopia Iașilor și ISU Botoșani.

local
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web