Dorohoi News Logo

Muncitori din Nepal și Bangladesh verificați de polițiștii de la Imigrări Botoșani

muncitori

O nouă acțiune a polițiștilor de imigrări a fost desfășurată ieri de polițiștii de imigrări din Botoșani. Zonele aglomerate, dar și patru societăți comerciale au fost verificate de polițiști.

Polițiștii din cadrul Biroului pentru Imigrări al Județului Botoșani, în cooperare cu polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani au desfășurat, luni, 28 august 2023, în municipiul Botoșani, o acțiune pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale.

În cadrul acțiunii au fost verificate patru societăți comerciale cu domeniul de activitate alimentație publică, dar zi zonele aglomerate (gară, autogară).

12 străini, toți bărbați, cu vârste cuprinse între 20 și 40 de ani, au fost legitimați. Dintre persoanele legitimate, 11 sunt din Nepal, iar o altă persoană este din Bangladesh.

Din verificări a reieșit că persoanele în cauză au intrat legal în România, în scop de angajare în muncă, nefiind constatate încălcări ale legislației în domeniu.

Străinilor le-au fost aduse la cunoștință, din nou, prevederile O.UG. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, cu modificările și completările ulterioare, respectiv drepturile și obligațiile pe care le au pe teritoriul României, dar și riscurile și consecințele la care se expun  în cazul în care intenționează să părăsească ilegal teritoriul României.

local
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web