Din cercetările efectuate de polițiști, până în acest moment, a reieșit faptul că arma respectivă ar fi fost mânuită de soțul victimei.
Arma s-ar fi descărcat accidental, iar muniția percutată a rănit femeia în zona gâtului.
Vă reamintim faptul că la data de 4 septembrie 2023, în jurul orei 20:00, am fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că o femeie, de 50 de ani, din comuna Hilișeu Horia a fost găsită în stare de inconștiență în locuință.
Aceasta prezenta o plagă împușcată la nivelul gâtului, ulterior fiind constatat decesul de către cadrele medicale. În camera în care se afla victima a fost descoperită o armă neletală, cu aer comprimat pentru tir sportiv.