Nu depozitați cenușa și jarul provenite de la sobe în apropierea casei, a adăposturilor de animale, a magaziilor de lemne sau a furajelor. Din această cauză, depozitul de furaje dintr-o gospodărie din localitatea Șendreni, comuna Frumușica, a fost cuprins de flăcări. S-a întâmplat în după-amiaza zilei de 5 septembrie 2023.
La caz a ajuns, în cel mai scurt timp, un echipaj din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă. O oră și jumătate a durat intervenția pompierilor în urma căreia au fost protejate de flăcări casa și anexele din gospodărie.
Au ars aproximativ două tone de furaje. Pentru a preveni astfel de evenimente, ISU Botoșani vă recomandă să depozitați cenușa și jarul provenite de la sobe doar în locuri special amenajate.