Dorohoi News Logo

Accident pe un drum din județ. Șoferița și copilul acesteia au ajuns la spital

1

Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier ce s-a produs, în urmă cu puțin timp, pe raza localității Brehuiești. În eveniment a fost implicat un singur autoturism.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere cu modul descarcerare, ambulanța de terapie intensivă mobilă SMURD și un echipaj aparținând Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani.

Aceștia au constatat că cele două persoane erau ieșite din autoturism. Este vorba de conducătoarea auto și copilul acesteia. Cele două persoane au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor prin deconectarea bornelor de la bateria mașinii.

Cazul a rămas în atenția Poliției pentru cercetări.

local
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web