Dorohoi News Logo

Viteza excesivă rămâne cea mai frecventă încălcare a Codului Rutier în rândul șoferilor botoșăneni. Dinamica accidentelor este descendentă

politia_rutiera
Într-un raport de activitate privind rezultatele obținute de efectivele de poliție rutieră, din cadrul Inspectoratului Județean Botoşani, se arată că în primele 8 luni ale anului 2023, polițiștii rutieri au desfăşurat atât activităţi stabilite în planurile realizate la nivelul insituției, ca urmare a analizării evenimentelor înregistrate  în cursul anului trecut, cât și activități prevăzute în Programul Operațiunilor Europene al Organizației polițiștilor Rutieri din Europa – ROADPOL, precum și cele din Calendarul de acțiuni al Inspectoratului General al Poliției Române.
 
Analizând și urmărind permanent evoluția situației operative și necesitatea prevenirii și combaterii evenimentelor rutiere se constată că 9.648 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 2.642 de sancțiuni pentru nefolosirea centurii de siguranță, alte 540 de sancțiuni au fost aplicate pentru abateri comise de către pietoni, 555 pentru abateri comise de bicicliști, 185 pentru conducere sub influența alcoolului și 95 de sancțiuni au fost aplicate pentru adoptarea unui comportament agresiv în conducerea vehiculelor pe drumurile publice. 
 
În aceeași perioadă, au  fost  reţinute 2.654  de permise  de  conducere, dintre care 2.339, în  vederea  suspendării  exercitării  dreptului  de  a  conduce  autovehicule,  141 de permise de conducere  au fost  anulate și 16 permise au fost retrase din motive medicale. 
 
De asemenea, s-a  procedat  la  retragerea  temporară  a  872  de  certificate  de înmatriculare.  
 
Analiza dinamicii accidentelor de circulație grave produse în primele 8 luni ale anului 2023 relevă faptul că acestea se află pe un trend descendent. De la începutul anului până în prezent au fost înregistrate 269 de accidente rutiere, cu 10 mai puține decât în aceeași perioadă a anului trecut.  Dintre acestea, 49 de accidente au fost grave și 210 accidente au fost ușoare. 
 
În ceea ce privește consecințele accidentelor rutiere, respectiv victimele rezultate, se precizează faptul că anul acesta au fost 259 de victime rănite ușor, cu 4 mai puține decât anul trecut și 39 de victime rănite grav, tot cu 4 mai puține decât în aceeași perioadă a anului trecut. 
 
De asemenea, în urma producerii accidentelor rutiere au decedat 12 persoane. 
 
În perioada de referință, cele mai multe accidente de circulație s-au produs ca urmare a neadaptării vitezei la condițiile de drum sau de trafic, a indisciplinei pietonilor, a nerespectării regulilor privind acordarea priorităţii de trecere vehiculelor sau pietonilor și conducere sub influența alcoolului.
local
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web