În luna septembrie a.c., polițiștii Biroului Siguranța Școlară au desfășurat activități preventiv-educative la care au participat peste 1.100 elevi din județ. Abordarea activităților a fost diversă, cu accent însă pe prevenirea oricărei forme de violență în mediul școlar și a consumului de substanțe psihoactive în rândul populației de vârstă școlară.
Polițiștii Biroului Siguranța Școlară au fost prezenți în mai multe unități de învățământ din județ, atât în mediul urban, cât și în rural.
Elevilor le-au fost prezentate, adecvat categoriilor de vârstă, implicațiile legale ale unui comportament violent, instrumentele și tehnicile non-violente de soluționare a unui conflict, reacțiile adecvate în situația confruntării cu manifestări agresive ale altor persoane, ș.a..
Tematica abordată a inclus deopotrivă aspecte legate de pericolul consumului de substanțe interzise sau de răspunderea contravențională și penală a minorilor, în cazul săvârșirii de fapte antisociale.
Elevii participanți la activități au fost informați cu privire la răspunderea penală asociată consumului, respectiv cu privire la consecințe similare care derivă din consumul de droguri, inclusiv din perspectiva riscului implicării în comiterea și a altor fapte de natură penală sau, deopotrivă din perspectiva riscului victimizării.
Cu prilejul întâlnirilor, elevii au putut folosi ochelarii speciali care simulează efectele consumului acestor substanțe – dezorientarea în spațiu, modificarea culorilor, vizibilitatea limitată, vederea dublă, aprecierea greșită a distanțelor, confuzia, etc.
În mod deosebit, toate activitățile desfășurate de către polițiști în unitățile de învățământ au drept scop încurajarea dialogului, în vederea identificării problemelor cu care se confruntă elevii în mediul școlar.
Polițiștii din cadrul Biroului Siguranța Școlară vor continua activitățile de acest fel pe întreg parcursul anului școlar 2023 – 2024, cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Botoșani și al celorlalți parteneri instituționali cu responsabilități în ceea ce privește asigurarea unui climat de siguranță în mediul școlar.