În cursul lunii septembrie 2023, în domeniul Relaţii de Muncă, au fost efectuate 105 controale.
Au fost constatate 124 deficienţe, pentru care au fost dispuse măsuri de remediere, au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale, din care 3 avertismente și 11 amenzi în valoare totală de 242.000 lei.
In cadrul acestor controale efectuate, au fost depistate 11 persoane prestând muncă nedeclarată, din care 8 persoane își desfășurau activitatea fără întocmirea contractului individiual de muncă și 3 persoane ale căror contracte individuale de muncă nu au fost transmise în registrul general de evidență a salariaților cel târziu în ziua anterioară începerii activității, motiv pentru care s-au aplicat 6 amenzi in valoare totală de 220.000 lei.
În cadrul Compartimentului Contracte Colective de Muncă şi Monitorizare Relaţii de Muncă, în cursul lunii septembrie 2023, au fost eliberate 2.036 de certificate/rapoarte cu informaţii extrase din baza de date gestionată de Inspecţia Muncii, 74 de parole pentru transmiterea on-line a registrului electronic al salariaţilor și un număr de 15 carnete de muncă aflate în gestiune şi neridicate de titulari în termenul legal.
Totodată au fost preluate la sediul inspectoratului de muncă, un număr de 187 de registre electronice de evidenţă a salariaţilor.
În ceea ce privește interacțiunea directă cu cetățenii și problemele pe care aceștia le-au reclamat la Inspectoratul Teritorial de Muncă Botoșani, în luna septembrie 2023, au fost înregistrate 31 de petiții, din care 2 au fost clasate și 7 au fost redirecționate către alte instituții. Motivele cele mai des întâlnite ale acestora au fost: 12-pentru neplată salarii, 8-muncă nedeclarată, 5-pentru neefectuare concediu odihnă, 4-muncă suplimentară, 4-neplată concediu medical,4-neasigurarea echipamentului de protecție, 4-neeliberarea documentelor pentru încetarea activității, 4-timp de muncă, 2-lipsă autorizații, 1-neplată contribuții, 1-neacordare sporuri, 1-condiții muncă, 1-desfacerea nelegală a contractului individual de muncă, 1-lipsă calificare.
În domeniul Securitate şi Sănătate în Muncă, în cursul lunii septembrie 2023, s-au desfășurat următoarele activități:
- au fost efectuate controale la un număr de 70 agenţi economici, din care au fost sancționați 59, au fost constatate 134 neconformități şi au fost dispuse 140 de măsuri, fiind aplicate 9 amenzi în valoare de 67.000 de lei și 121 avertismente;
- 8 evenimente au fost comunicate în această lună de către angajatori către Inspectoratul Teritorial de Muncă;
- 7 evenimente au fost cercetate de angajatori și avizate de Inspectoratul Teritorial de Muncă;
- 1 eveniment cercetat de Inspectoratul Teritorial de Muncă și avizat de Inspecția Muncii;
- au fost înregistrate 6 persoane accidentate în accidente de muncă, toate cu incapacitate temporară de muncă.
Cele mai des întâlnite deficiențe în cadrul acțiunilor de control au fost:
- lipsa evaluării riscurilor de accidentare şi de îmbolnavire profesională;
- neinformarea lucrătorilor despre riscurile de accidentare și de îmbolnăvire profesională, precum și măsurile de prevenire;
- lipsă fișe tehnice de securitate;
- lipsa verificărilor periodice ale instalațiilor electrice la termenele stabilite de reglementările tehnice din domeniu;
- semnalizare incompletă;
- neasigurarea efectuării examenului medical la angajarea lucrătorilor şi a examenului medical periodic;
- căi și ieșiri în caz de urgență parțial blocate.
Valoarea totală a amenzilor aplicate de către ITM Botoşani, în cadrul domeniilor Sănătate şi Securitate în Muncă şi Relaţii de Muncă în cursul lunii septembrie 2023 este de 309.000 lei.