Zeus, câinele polițist specializat în căutare-salvare în mediul natural, din dotarea Serviciului Criminalistic al I.P.J Botoșani s-a clasat pe locul II, la Campionatul de dresaj al câinilor de serviciu al Ministerului Afacerilor Interne, organizat la Centrul Chinologic din Sibiu.
Competiția a constat în parcurgerea mai multor probe, care s-au desfășurat pe parcursul a două zile, în care Zeus, a fost supus, alături de alți 24 de câini polițiști, atât la exerciții de disciplină și obediență, cât și la probe de căutare a victimelor aflate în mediul natural, obținând al doilea cel mai mare punctaj dintre exemplarele canine participante la proba "câine pentru căutare și salvare persoane în mediul natural".
Ghidat și antrenat zilnic de partenerul său, Bogdan, Zeus a obținut performanță și a ocupat un loc pe podium. Ambii se întorc acasă cu medalia de argint.