Dorohoi News Logo

Exercițiu de evacuare la Școala Gimnazială nr. 13 din municipiul Botoșani - FOTO

pompieri 10

Peste 500 de elevi s-au evacuat, astăzi, pe timpul unui exercițiu organizat la Școala Gimnazială nr. 13 din municipiul Botoșani. Un incendiu, izbucnit în cabinetul de informatică, a alertat cadrele didactice și elevii, care au simulat toți pașii ce trebuie urmați în cazul producerii unui astfel de eveniment.

Însoțiți de învățători sau profesori, copiii au ieșit din sălile de clasă în momentul în care au auzit alarma și s-au adunat pe terenul de sport.

Prezenți la activitate, pompierii le-au transmis elevilor următoarele sfaturi în cazul producerii unui incendiu în incinta școlii:
·   anunțați incendiul primului adult pe care îl întâlniți și păstraţi-vă calmul;
·   părăsiți clădirea sub supravegherea și îndrumarea unui cadru didactic;
·   urmaţi căile de evacuare marcate. Nu vă întoarceţi spre locurile în care se manifestă incendiul pentru a vă lua ghiozdanele sau alte obiecte de valoare! Viaţa este mai importantă!
·   când aţi ajuns în curte, îndreptaţi-vă spre locul de adunare marcat corespunzător. Aici, cadrele didactice vor face prezenţa.
·   aşteptaţi intervenția pompierilor.
 
În cazul unui incendiu în locuință, copiii au sfătuiți să:
·   anunţe imediat părinţii sau pe cei din jur, să strige după ajutor sau sune la 112 dacă sunt singuri;
·   să își ajute frații sau prietenii de joacă mai mici pe timpul evacuării din clădire;
·   să nu se ascundă în diferite locuri (sub pat, în dulap etc.);
·   dacă este mult fum, să înainteze în genunchi, deoarece la nivelul podelei pot respira mai bine;
·   să nu se întoarcă în clădire, nici măcar pentru animalele sau jucăriile preferate.

Pirotehnicienii le-au prezentat cele mai frecvente elemente de muniție, rămase neexplodate din timpul celor două conflicte armate, care sunt descoperite pe raza județului Botoșani, autospeciala pirotehnică, aparatura și echipamentele cu care intervin în astfel de situații. Totodată, le-au vorbit despre cum trebuie să se comporte în cazul în care descoperă muniție.

Copiii au aflat și în ce situații pompierii intervin cu autospeciala de stingere cu apă și spumă, dar și cum se folosește fiecare accesoriu. 

Pe rând, au probat echipamentele de protecție folisite de salvatori pe timpul misiunilor și au testat presiunea furtunelor ca și cum ar fi stins un incendiu imaginar.

De asemenea, persoanele responsabile în domeniul situațiilor de urgență la nivelul școlii au fost instruite cu privire la măsurile ce trebuie adoptate în cazul unei situații de urgență reale, astfel încât elevii și cadrele didactice să fie în siguranță.

Activitatea a fost organizată în cadrul programului "Școala altfel".

local
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web