Dorohoi News Logo

Șocant! Mamă de 53 de ani și fiica minoră, găsite decedate într-o casă părăsită

politia, nu treceti

Un caz șocant a avut loc sâmbătă, 4 noiembrie 2023, în județul Botoșani. O mamă și fiica sa au fost găsite moarte într-o casă părăsită, iar tatăl, de 53 de ani, a fost ridicat de polițiști pentru audieri. Este vorba despre o femeie de 47 de ani și fiica sa de 14 ani, din comuna Hănești, care au fost găsite moarte, cu arsuri pe corp în locuința din Manoleasa. Ar fi plecat de acasă după certuri cu bărbatul și s-au refugiat inițial la mama femeii, apoi în casa părăsită în care și-au găsit moartea.

„Sâmbătă, în jurul orei 11.00, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că, la o locuință, din comuna Manoleasa, este posibil să fie un incendiu, întrucât iese fum dens din interior. Echipajul direcționat la fața locului a identificat locuința la care făcea referire apelantul, iar în interior, au fost găsite două persoane, o femeie, de 47 de ani și o minoră, de 14 ani, decedate, care prezentau arsuri la nivelul corpului”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani, Delia Nenișcu.

De asemenea, femeia prezenta o plagă tăiată la nivelul părții superioare a corpului.  În camera în care se aflau cele două a fost descoperit un recipient din metal, în care erau resturi vegetale.

Cercetările au fost declinate către Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani, sub aspectul comiterii infracțiunii de omor. Persoana bănuită de comiterea faptei, soțul femeii, a fost identificată și se află în custodia polițiștilor. Sursă: botosaninews.ro

local
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web