Dorohoi News Logo

Accident la Dorohoi! O femeie a ajuns la spital după ce a pierdut controlul volanului și s-a izbit într-o clădire – FOTO

Accident_Dorohoi_10

Un eveniment rutier ce putea avea urmări foarte grave s-a petrecut miercuri, 22 noiembrie 2023, în jurul orei 16:00, pe strada Mihai Viteazu din Dorohoi. 

O șoferiță, în vârstă de 36 de ani, din Dorohoi se deplasa la volanul unui autoturism Ford pe strada Mihai Viteazu, pe sensul de mers către Dorohoi, iar într-o curbă la stânga pierde controlul volanului, izbește o bordură și apoi ricoșează în clădirea fostei fabrici de săpun.

După sosirea echipelor de intervenție, pompierii au scos femeia din autoturism evitând producerea unor eventuale leziuni. Aceasta a fost preluată de o ambulanță din cadrul SJA Botoșani și transportată la Spitalul Municipal Dorohoi pentru investigații amănunțite.

În urma accidentului mașina a fost grav avariată. La fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție din cadrul Poliției Municipale Dorohoi, un echipaj de Poliție Locală, și un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi. Aceștia din urmă au deconectat bornele bateriei prevenind izbucnirea unui incendiu.

Polițiștii au preluat cazul și continuă cercetările pentru stabilirea cauzelor exacte ale producerii accidentului și aplicarea măsurilor procedurale.

Autor: DorohoiNews.ro

local
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web