Un bărbat, în vârstă de 37 de ani, a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce autovehiculul pe care îl conducea a părăsit partea carosabilă, a ajuns într-o pădure și s-a izbit de un copac. S-a întâmplat noaptea trecută, 25 noiembrie 2023, pe raza localității Vârfu Câmpului. Apelul de ajutor a fost înregistrat puțin înainte de ora 01:00.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare, dar și două ambulanțe aparținând Serviciului Județean de Ambulanță.
În autovehicul se afla doar șoferul, care a reușit să iasă din acesta până la sosirea pompierilor. Bărbatul
a fost preluat de echipajul medical și transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor, prin deconectarea bornelor de la bateria autovehicului. Cazul a rămas în atenția Poliției.