Dorohoi News Logo

Ibăneștenii au sărbătorit cu mândrie Ziua Națională a României!

Ibanesti_01
Cu ocazia Zilei Naționale a României, ibăneștenii s-au adunat cu mic cu mare la Căminul Cultural din localitatea Dumbrăvița pentru a sărbători această zi deosebit de importantă pentru toți românii.
 
Însemnătatea zilei a fost marcată printr-un program cultural-artistic, în cadrul căruia, elevii comunei Ibănești au prezentat un recital de cântece și poezii patriotice menite să sublinieze semnificațiile zilei de suflet a românilor. 
 
„Dragi ibăneșteni, sărbătorim astăzi ca în fiecare an cea mai importantă zi din istoria neamului românesc, 1 decembrie-Ziua Națională a României.
 
Este o zi de suflet a tuturor românilor, o zi în care onorăm trecutul  și ne înclinăm cu recunoștință către strămoșii noștri care au scris istorie, sacrificându-se pentru realizarea României Mari.Ziua de 1 decembrie, a fost cea în care s-a consacrat realizarea unui ideal național dorit de generații la rând, a însemnat solidaritate, unitate și întregire teritorială pentru români.
 
Formarea României Mari este una dintre cele mai frumoase pagini din istoria țării noastre, este pagina în care s-a scris triumful idealului național și anume ”idealul de unitate”. 
 
Dragostea de țară este un sentiment care ne încălzește sufletul, înseamnă grijă și prețuire față de  tot ceea ce înseamnă România, dragostea pentru limba pe  care o vorbim, pentru semenii noștri, pentru tradițiile și valorile noastre.
 
Suntem o țară mândră, demnă și așa trebuie să rămânem, iar misiunea noastră a tuturor este de a duce această demnitate mai departe. Trebuie să  muncim, să facem în continuare să avem un Ibănești demn și muncitor, un Ibănești al investițiilor și care va rămâne al bunăstării. 
 
Trebuie să înțelegem că strămoșii noștri ne-au ajutat să avem acest prezent, obținând pentru noi libertatea. Noțiunea de a fi liber, noțiunea de a avea libertate înseamnă să avem o sferă conceptuală care să fie fără constrângeri și pe care să o putem folosi. Am ajuns să avem posibilitate de a lua decizii singuri, iar cel mai important aici este ca aceste decizii să fie corecte și în folosul tuturor românilor.
 
Iubiți țara, limba și neamul românesc!
 
La mulți ani, Ibănești!
 
La mulți ani, România!
 
La mulți ani, tuturor românilor! ” a spus Romică Magopeț, primarul comunei Ibănești.
local
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web