Orchestra „Mugurelul” a Clubului Copiilor Dorohoi, coordonată de directorul Marcel Dupu și Ansamblul „Mărgineanca” al Casei de Cultură a Sindicatelor „Nicolae Iorga" Botoșani, coordonat de directorul Valentin Rău, împreună cu inspectorul școlar general al ISJ Botoșani, prof. Bogdan Suruciuc, au ajuns joi, 14 decembrie 2023, la Ministerul Educației, unde au colindat, au urat și au semănat angajații din minister, transmițând astfel emoția, spiritul, tradițiile și obiceiurile de iarnă de pe tărâm botoșănean.
La acest moment a luat parte și secretarul de Stat, Ion Sorin.
„Ne-am bucurat împreună de magia sărbătorilor de iarnă, scările Ministerului Educației umplându-se de persoane care au dorit să fie martori ai tradițiilor din nordul țării, majoritatea cu telefoane în mâini, pentru a surprinde momentul. Doamna Cătălina Chendea, inspector în Ministerul Educației, ne-a împărtășit din părerile colegilor și ne-a mulțumit pentru că nu am renunțat la, deja tradiția, de a veni să le prezentăm obiceiurile de sărbători, din zona județului Botoșani. Pentru frumusețea, talentul și modul excepțional în care au promovat zona Moldovei, copiii au fost răsplătiți de reprezentanții Ministerului Educației cu colaci, dulciuri și fructe. Mândru de Botoșani și de elevii și profesorii județului!”, a transmis inspectorul școlar general la ISJ Botoșani, prof. Bogdan Suruciuc.