Vizate sunt unitățile care organizează evenimente în Noaptea de Revelion, ținând cont de faptul că acestea vor găzdui un număr mare de persoane, care trebuie să fie în siguranță.
În cursul zilei de sâmbătă, 30 decembrie 2023, inspectorii de prevenire din cadrul ISU Botoșani au desfășurat 13 acțiuni de îndrumare și control. Au fost constatate 16 deficiențe, fiind aplicate 15 sancțiuni contravenționale, din care opt amenzi în cuantum de 75.000 lei.
Cele mai frecvente nereguli constatate se referă la :
- neprezentarea documentelor care au stat la baza emiterii autorizației de securitate la incendiu;
- exploatarea instalațiilor electrice cu deficiențe sau improvizații;
- neverificarea stingătoarelor din dotare;
- funcționarea fără autorizație de securitate la incendiu.
Aceste acțiuni se vor desfășura și astăzi.
Reamintim faptul că, în această perioadă, organizatorii petrecerilor de Revelion trebuie să aibă în vedere următoarele:
-să respecte capacitatea maximă de persoane în spațiul în care se desfășoară evenimentul;
-să asigure funcționarea mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor din dotarea spațiului respectiv;
-să respecte prevederile legale referitoare la interzicerea fumatului în toate spațiile publice închise;
-să instruiască personalul cu atribuții în domeniul apărării împotriva incendiilor și a celui care asigură intervenția la locul de muncă;
-să asigure măsurile de evacuare a participanților în cazul producerii unei situații de urgență.