O femeie în vârstă de 70 de ani și-a pierdut viața în urma unui incendiu izbucnit într-o casă din localitatea Corlăteni. Tragedia s-a produs în noaptea dintre ani, iar flăcările au fost observate de vecini.
Când au ajuns pompierii, locuința ardea în totalitate, iar în încăperi tavanul și acoperișul erau prăbușite. Întrucât existau informații că proprietara ar putea să fie în interior, echipajele au început imediat căutarea acesteia, concomitent cu actiunea de stingere a incendiului.
Din păcate, femeia a fost găsită decedată într-una dintre încăperi.
La caz au intervenit pompierii din cadrul Detașamentul Dorohoi, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SAJ.
Cel mai probabil evenimentul a fost provocat de jarul căzut din sobă, pe materialele textile din apropiere.