Dorohoi News Logo

Sancțiuni pentru derapaje controlate și conducere agresivă, pe drumurile acoperite de zăpadă și polei

drift-zapada

Sancțiuni pentru derapaje controlate și conducere agresivă, pe drumurile acoperite de zăpadă și polei. Unii dintre conducătorii auto au postat pe rețelele de socializare acțiunile desfășurate, iar alții aveau permisul de conducere suspendat

Duminică 7 ianuarie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani- Biroul Rutier au acționat pentru impunerea unui climat de siguranță rutieră, pe raza municipiului Botoșani și pentru identificarea participanților la trafic care nu respectă regulile de circulație.

Astfel, în intervalul orar 20:00-03:00, polițiștii au identificat și sancționat 9 persoane care efectuau derapaje controlate sau au adoptat un comportament agresiv în trafic, atât pe arterele rutiere din municipiu, cât și în zona parcărilor cerntrelor comerciale sau a zonelor de agrement, punând în pericol sigurnața celorlalți participanți la trafic.

Acestea au fost sancționate cu amendă în valoare totală de peste 8.000 de lei, iar ca măsură complementară le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 30 de zile.

Majoritatea persoanelor sancționate erau tineri cu vârstele de până în 30 de ani, iar unul dintre aceștia avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce și a produs și un accident rutier ca urmare a derapajelor efectuate.

Exemplu:
Duminică 7 ianuarie 2024, în jurul orei 23:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au fost sesizați de către un echipaj al Inspectoratului Județean de Jandarmi cu privire la faptul că pe o stradă din municipiul Botoșani, conducătorul unui autoturism efectuează derapaje controlate și pune în pericol siguranța celoralalți participanți la trafic.

Polițiștii rutieri care s-au deplasat la fața locului au observat un autoturism, al cărui conducător auto a adoptat un comportament agresiv în trafic, prin efectuarea, în mod repetat, de derapaje controlate. Mai mult decât atât, în timpul derapajelor, conducătorul auto a pierdut controlul autoturismului și a intrat într-un indicator rutier, în urma impactului rezultând doar pagube materiale.

A fost stabilită identitatea conducătorului auto în persoana unui tânăr, de 22 de ani, din municipiul Botoșani, care avea exercitarea dreptului de a conduce autovehicule suspendată din luna noiembrie 2023.

Acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1.000 de lei, pentru derapaje controlate, iar pentru faptul că a condus fără drept a fost întocmit dosar penal.

local
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web