Dorohoi News Logo

Jandarmeria Botoșani la bilanț. Peste 3600 de sancțiuni contravenționale aplicate în anul 2023

jandarmi 2023

La sediul Jandarmeriei Botoșani s-a desfășurat, vineri, 26 ianuarie 2023, „Evaluarea activității și a rezultatelor obținute de Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani în anul 2023".

Activitatea a fost organizată în sistem videoconferință cu reprezentanți ai Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, iar materialul de bilanț  a fost prezentat de colonelul Boariu Cristian, inspector șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani. 

În perioadă analizată, prioritatea inspectoratului a fost siguranța cetățenilor și creșterea eficienței structurilor operative de ordine publică și pază și protecție instituțională.

Obiectivele inspectoratului au fost adaptate la modificările situației operative, iar pentru gestionarea acesteia s-au executat aproximativ 6300 de misiuni de ordine publică și acțiuni în comun cu alte structuri cu competențe în domeniu.

În contextul  continuării agresiunii armate din Ucraina, în sprijinul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani au fost alocate efective și mijloace ce au însumat 231 de jandarmi cu 145 de autovehicule de serviciu, care au parcurs aproximativ de 17.605 km. 

În a doua jumătate a anului trecut, peste 2.200 de jandarmi  au participat, împreună cu polițiștii botoșăneni, la acțiunile „Blocada”, pentru prevenirea și combaterea faptelor de violență și a faptelor de deținere, consum și trafic de substanțe psihoactive/interzise.

În ceea ce privește asigurarea ordinii și siguranței publice, aproximativ 2500 de jandarmi au executat 288 de misiuni la acțiuni de protest, manifestări cultural-artistice, religioase și jocuri sportive.

Pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, dar și pentru intervenția la apelurile 112 făcute de cetățeni, 2980 de jandarmi au acționat în cadrul patrulelor mixte polițist-jandarm, iar mai mult de 5700 de jandarmi s-au constituit în 1750 echipaje de jandarmerie, integrate în sistemul de menținere a ordinii publice.

În anul precedent, au fost aplicate nu mai puțin de 3633 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 1188600 de lei și au fost executate 515 mandate de aducere emise de organele judiciare.
Paza celor 18 obiective din competență, a transporturilor speciale, de bunuri și valori, precum și a corespondenței clasificate s-au desfășurat fără probleme, concomitent cu asigurarea ordinii interioare în 17 săli la instanțele de judecată.

Peste 905 acțiuni, la care au participat 2781 jandarmi, au fost executate în cooperare cu alte instituții, fiind obținute rezultate pozitive în mai multe domenii de competență.

În ceea ce privește prevenirea delicvenței juvenile și a violenței în instituțiile de învățământ, s-au organizat și desfășurat 70 de activități preventive la unitățile școlare din mediul urban și mediul rural, în cadrul campaniilor „Adolescență fără delicvență!” și „Școala în siguranță!”.

În anul 2023, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani a acționat pentru consolidarea climatului de ordine şi siguranță publică în zona de responsabilitate, creșterea calității serviciului public oferit pentru siguranța şi securitatea cetățenilor și obiectivelor avute în responsabilitate.

local
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web