Primarul comunei Ibănești-Romică Magopeț, împreună cu doamna director a școlilor din comună-Mariana Magopeț și Maxîn Mihai-șef de post al Poliției din comuna Ibănești, au organizat un lectorat cu părinții la Căminul Cultural din Dumbrăvița pentru a discuta despre influențele negative asupra copiilor și importanța implicării în educația acestora. Într-o societate în continuă schimbare, copiii devin prada diferiților factori perturbatori ce conduc la un comportament neadecvat atât în mediul familial cât și în societate.
În cadrul lectoratului cu părinții au fost discutate aspecte privind:
• Rolul familiei în educația copilului, colaborarea școală-familie;
• Rolul nociv al telefonului și influența negativă a internetului;
• Anturajul dăunător și actele de violență în școală;
• Drogurile și efectele devastatoare ale acestora.
Familia a fost și este considerată un factor prioritar în educația copiilor deoarece în ordinea firească a lucrurilor, educația începe din familie. Părinții trebuie să ofere copiilor un mediu propice al dezvoltării armonioase a personalității lor. Trebuie să existe o relație copil-părinte fundamentată pe încredere, afecțiune și înțelegere.
Dependența de telefon ruinează copilăria! Aceasta poate duce la: stări de impulsivitate și greutatea colaborării cu cei din jur, oboseală mentală, tulburări de somn, depresie, tulburare obsesiv-compulsivă, limitarea creativității, apariția insomniei, distrugerea relației copil-părinte, provoacă reducerea capacității de ascultare și analiză, reducerea capacității de a ține cont de reguli și apariția vocabularului inadecvat vârstei.
Drogurile și alcoolul nu sunt jocuri de copii! Ele reprezintă un pericol real pentru libertatea și demnitatea omului, dependența de acestea se instalează foarte repede.
„Familia reprezintă locul unde găsești afecțiune, sprijin și înțelegere, dar totul în anumite limite. Aceasta are la bază respectul! Numai dacă ai familie te poți clădi, te poți realiza și te simți sigur pe tine. În cadrul familiei ne cunoaștem nevoile, iar părinții ar trebui să afle aceste nevoi primii.
De asemenea, părinții trebuie să încurajeze și să aprecieze copilul atunci când face lucruri bune, să îl supravegheze în permanență, să cunoască anturajul, copiii cu care acesta petrece timp și se joacă, să ofere modele pozitive demne de a fi urmate, să mențină o legătură permanentă cu școala pentru o mai bună monitorizare a comportamentului copilului și să fie deschiși pentru a putea discuta despre problemele cu care se confruntă, ajutându-l să le rezolve fără violență.
Dragi părinți, cel mai mult vă iubiți copiii, deci aveți grijă de ei! Când copiii dumneavoastră au un succes vin și-l împărtășesc acasă, dar tot la fel, când au un eșec, trebuie să vină să spună și să primească ajutor. Ajutați-vă copiii să spună nu consumului de droguri și alcool. Dezvoltați-le simțul responsabilității pe măsură ce ei avansează în vârstă prin oferirea de sarcini pe care să le îndeplinească. Încurajați-i să practice hobby-uri sănătoase și învățați-i să își petreacă timpul liber în moduri creative.
Familia este cadoul lui Dumnezeu pentru noi, iar menirea noastră este să avem grijă de el!” a spus primarul comunei Ibănești, Romică Magopeț.