Un eveniment rutier a fost anunțat miercuri, 7 februarie 2024, în jurul orei 8:25, printr-un apel la Serviciul 112.
În accident a fost implicată o șoferiță, în vârstă de 75 de ani, la volanul unui autoturism Dacia Logan, după localitatea Horlăceni, în pădurea Gorovei. În mașină se aflau un bărbat și o femeie, soț și soție. Aceasta a pierdut controlul volanului, într-o curbă, a ieșit de pe carosabil și s-a izbit într-un copac.
La locul accidentului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare, un echipaj de poliție și o ambulanță din cadrul SAJ Dorohoi. La sosirea pompierilor, toate persoanele erau ieșite din mașină, iar conducătoarea auto, o femeie de 75 de ani, avea nevoie de ajutor medical, fiind preluată de echipajul medical care a transportat-o la Spitalul Municipal Dorohoi pentru investigații amănunțite.
Pompierii au deconectat bornele bateriei și au sablat carosabilul. Polițiștii au preluat cazul și continuă cercetările pentru stabilirea cauzelor exacte ale producerii accidentului și aplicarea măsurilor procedurale.
Autor: DorohoiNews.ro